Vinyl Rocks, târg de viniluri

14 -16 februarie 2020, Atrium Iulius Mall

Auchan și Iulius Town Timișoara susţin mișcarea culturală locală, alături de Asociația TM2021, prin demararea unui proiect inedit, al cărui scop este acela de a aduce un plus agendei de evenimente, cu acțiuni captivante, interactive și orientate spre multiculturalitate.

Începând din 2020, într-un efort comun, Iulius Town și Auchan dezvoltă proiectul multianual „Auchan for YOU @IuliusTown”. Este un concept inedit de implicare culturală, care cuprinde o serie de evenimente de interes general, cu un impact artistic sau social, care vor completa programul din următorii ani al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană.

Primul eveniment din cadrul proiectului este Vinyl Rocks, un târg organizat de Viniloteca, care se va desfășura în perioada 14-16 februarie 2020, în Atrium Iulius Mall. În weekend-ul dedicat iubirii sărbătorim prin muzica nostalgică pe vinil, alături de artiști, formații rock, producători de muzică, magazine specializate și elevi ai școlilor de profil.

Pe lângă expoziția atipică de viniluri, târgul include și o agendă de evenimente muzicale. Pe 14 februarie vor fi workshop-uri tematice cu Mimo Obradov şi Bogdan Puriş până la ora 18:00, iar de la ora 19:15, melomanii sunt invitați la concertele Pandora și Byron. Sâmbătă, până la 18:00 vor fi prezentări de echipamente audio home şi profesionale, iar seara va continua cu spectacole susținute de Școala Artsoma. Duminică, târgul va avea în completare prezentări de specialitate ale Școlii de DJ. Mai mult, pentru iubitorii de muzică, dar și de fotografie, va fi organizat un concurs online.