UVT lansează un nou program de studii postuniversitare

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) lansează un nou program de studii postuniversitare, în premieră națională, într-un domeniu de vârf al aplicațiilor informatice – „Antreprenoriat în Blockchain”.

Domeniul ales, dar și valoarea mentorilor și a lectorilor care vor susține disciplinele incluse în cadrul acestui nou program, poziționează UVT în avangarda universităților europene care introduc domeniul Blockchain în aria curriculară și între preocupările de cercetare avansată pe care le dezvoltă.

Programul postuniversitar „Antreprenoriat în Blockchain” este gestionat de către Facultatea de Matematică și Informatică din UVT, în cadrul căreia se află un grup de cercetare interdisciplinară în Blockchain și programare a Criptomonedelor.  Coordonatori ai grupului sunt Prof. dr. Viorel Negru și Lector dr. Ciprian Pungilă, iar direcțiile curente de cercetare ale grupului includ numeroase aspecte ale calculului de înaltă performanță în sisteme distribuite de tip blockchain.

Înscrierile la acest curs se vor desfășura în luna iulie.