Turul ciclist al Romaniei, ediția 2020, va lua startul din Timisoara

Turul României, ajuns la de-a 53-a ediție, este una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și cel mai important eveniment sportiv internațional din țara noastră, în 2020. Competiția, inclusă în calendarul competițional al Uniunii Cicliste Internaționale, la categoria 2.1, va fi derulată în intervalul 8-13 septembrie 2020 și își propune să alinieze la start aproximativ 20 de echipe de cicliști ce vor parcurge un total de peste 800 km, traversând unele dintre cele mai spectaculoase zone ale României.

Traseul de peste 800 km este construit în jurul unor zone emblematice pentru turismul României. Turul României va debuta cu o cursă-prolog în Timișoara, aceasta fiind urmată de 5 etape: Timișoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana, Brașov – (Transfăgărășan) – Curtea de Argeș, iar etapa finală se va desfășura la București.

Cu aproximativ 120 de cicliști invitați care se vor lupta pentru celebrul tricou galben, cursa promite să fie un eveniment menit să promoveze ciclismul, ca sport practicat la nivel de performanță, dar și mersul pe bicicletă în rândul populației, frumusețile României și turismul românesc.