Tur ghidat al expoziției Otto Dix: „Învățătura Sfântului Matei”

11 martie 2020, Muzeul de Artă

Otto Dix (1891, Unternhaus, Gera – 1969, Singen-Hohentwiel) este unul dintre artiștii plastici germani renumiți ai secolului XX, reprezentant al stilului expresionist. Cele 31 de litografii origiale având ca temă învățătura Sfântului Matei pot fi vizitate până în 18 martie, la Muzeul de Artă Timișoara.

Otto Dix, născut într-o familie de preoți, devine ateu pe frontul Primului Război Mondial. Experiențele din timpul războiului, contactul zilnic cu moartea și experiențele traumatizante din timpul urmăririi lui de către regimul nazist din Germania au condus la crearea de către fostul profesor la Academia de Arte din Dresda a seriei de litografii „Învățătura Sfântului Matei”, ce se constituie într-o avertizare pentru umanitate. Aceste lucrări au luat naștere în 1960 și se numără printre cele mai importante creații ale lui Otto Dix.

Colecționarul de artă și, totodată, curatorul expoziției, dl. Thomas Emmerling, oferă un tur ghidat al expoziției, miercuri, 11 martie 2020, de la ora 16:00, la Muzeul de Artă Timișoara. Turul va fi în limba engleză.