Timișoara devine oficial Capitală Culturală Europeană în 2023

Parlamentul European a votat propunerea Comisiei Europene de a extinde anul exercitării titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timișoara, în 2023.

Modificările cu privire la anul desfășurării evenimentelor centrale din cadrul capitalelor culturale europene au survenit ca urmare a izbucnirii pandemiei cu noul Coronavirus și a condițiilor sanitare impuse, care împiedică desfășurarea evenimentelor culturale și artistice, dar și circulația persoanelor, în condițiile prevăzute inițial în programele culturale ale acestor orașe.

„Comisia CULT a Parlamentului European a votat propunerea Comisiei Europene de a amâna pentru 2023 exercitarea titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timișoara. Orașul va avea încă doi ani să implementeze o versiune recalibrată a programului cu care a câștigat titlul și va împărți anul capitalei culturale – 2023 – cu Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria)”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii.