Teatrul Național Timișoara prezintă spectacolul „Pe mâine”

Teatrul Național din Timișoara difuzează online în data de 16 martie 2021, de la ora 19:00, spectacolul ”Pe mâine” de Mihaela Iancu, un one woman show susținut de actrița Iuliana Crăescu.

O incursiune în complicata istorie personală a unei femei, ”Pe mâine” este o poveste de viață, o analiză uneori  lucidă, uneori revanșardă, alteori duioasă, un cumul de emoții remarcabil decriptate și oferite publicului de actrița Iuliana Crăescu, o poveste despre părinți și copii, despre greșeli și iertare.

Spectacolul va fi transmis în direct de la Sala 2, pe canalul  YouTube, pe pagina de Facebook a Teatrului Național și pe site-ul Teatrului Național www.tntimisoara.com.