Teatrul German de Stat prezintă ”Fetița din bolul peștelui auriu”

Teatrul German de Stat Timișoara transmite online vineri, 29 ianuarie 2021, de la ora 09:00, spectacolul ”Fetița din bolul peștelui auriu”, de Morris Panych, în regia lui Radu Afrim.

Iris, o fetiţă de 10 ani, trăieşte împreună cu părinţii ei şi cu Miss Rose, o chiriaşă mai puţin agreată, într-o casă de pe malul oceanului. Fetiţa nu ezită să îi pună la punct pe adulţii din jurul său, merge la o şcoală catolică, deşi se declară budistă, şi îşi adoră peştişorul auriu. Acesta dispare din casă chiar in ziua în care mama ei decide să îşi părăsească familia, şi doar o coincidenţă face să nu se întâmple astfel.

Distribuția: Silvia Török, Georg Peetz, Olga Török, Horia Săvescu, Rareş Hontzu, Konstantin Keidel, Harald Weisz.

Spectacolul va fi subtitrat în limba română.