Streaming online ”În umbra uitării”, de Simona Vintilă

Sâmbătă, 5 septembrie 2020, de la ora 18:00, Teatrul German de Stat Timișoara transmite online, pe pagina oficială de Facebook, spectacolul ”În umbra uitării”, de Simona Vintilă.

Această piesă scoate la suprafață dezvăluiri dureroase despre dragoste și suferință, boală și declin, apartenență și dezrădăcinare, dorință și neputință și despre impactul pe care îl produce o boală neiertătoare, Alzheimer, în viața unei familii moderne.

Interpretează actorii Simona Vintilă, Franz Kattesch, Isa Berger, Rareş Hontzu, Radu Brănici, Dana Borteanu şi pianistul Aurel Dragalina(invitat). Regiei semnate de Simona Vintilă i se alătură scenografia şi costumele realizate de Ioana Popescu. Muzica originală îi aparţine lui Ilie Stepan, iar design-ul video este semnat de Cristian Ienciu.

Spectacolul se supratitrează în limba română.