Spectacol premiat de UNITER, transmis online de Teatrul German de Stat Timișoara

În perioada următoarea, iubitorii de teatru pot viziona de acasă două dintre cele mai iubite producții din repertoriul Teatrului German de Stat Timișoara.

Astfel, joi, 14 mai 2020, în intervalul orar 18,00-22,00, pe pagina de Facebook a teatrului va fi difuzat spectacolul Fetița din bolul peștelui auriu, un spectacol de Radu Afrim, după un text de Morris Panych. În 2013, actrița Török Silvia, care o interpretează pe Iris, personajul principal, a fost premiată cu premiul UNITER pentru Debut, iar Olga Diana Török a primit o nominalizare pentru cel mai bun rol secundar.

Vremuri tulburi: în Canada anilor ’60, Iris, o fetiţă de 10 ani, trăieşte împreună cu părinţii ei şi cu Miss Rose, o chiriaşă mai puţin agreată, într-o casă de pe malul oceanului. Fetiţa nu ezită să îi pună la punct pe adulţii din jurul său, merge la o şcoală catolică, deşi se declară budistă, şi îşi adoră peştişorul auriu. Acesta dispare din casă chiar in ziua în care mama ei decide să îşi părăsească familia, şi doar o coincidenţă face să nu se întâmple astfel. La scurt timp, Iris îl aduce acasă pe un naufragiat care seamănă izbitor de mult cu peştişorul ei auriu, astfel că deodată fata începe să creadă în reîncarnare. Va reuşi ea să îi apropie din nou pe membrii familiei?

Durata spectacolului este de două ore și 15 minute.

Apoi, miercuri, 20 mai 2020, tot în intervalul orar 18,00-22,00, teatrul va difuza spectacolul Nepal, o producție coordonată de Franz Kattesch și Constantin Keidel, după un text de Urs Widmar.

Doi bărbaţi, Hans şi Heinz, se ascund în teatru. Îşi petrec timpul cu jocuri și povestiri, îşi reînscenează fanteziile si coşmarurile. Teatrul este pentru ei un refugiu faţă de pericolele lumii exterioare. Nepal este invocat ca destinație îndepărtată și deopotrivă ca ideal de libertate. Autorul Urs Widmer izbutește, inclusiv prin jocuri de cuvinte şi umor negru, să formuleze o atitudine critică la adresa societății. Adaptarea piesei de către Franz Kattesch și Konstantin Keidel pentru Teatrul Geman de Stat Timișoara a fost realizată în concordanţă cu dorinţa autorului: „Piesa este adaptabilă şi trebuie rescrisă pentru fiecare oraş.” Au fost luate în considerare în special aluziile la nume şi evenimente locale.

Durata spectacolului este de o oră și 5 minute.

Ambele spectacole vor beneficia de subtitrare în limba română.