Spectacol al Ansamblului Timișul de Ziua Timișoarei

Printre evenimentele ce vor avea loc cu ocazia Zilei Timișoarei din vara aceasta, se alătură și Ansamblul Timișul cu mai multe momente artistice.
Din dorința de a aduce o bucurie celor ce iubesc folclorul, în cadrul manifestărilor prin care se va marca Ziua Timișoarei, Ansamblul Timișul al Casei de Cultură din Timișoara va prezenta un spectacol folcloric în data de 30 iulie, începând cu ora 19:00, pe scena din Parcul Rozelor.
Întrucât evenimentul se bucură de prezența unor artiști iubiți de public precum Andreea Voica, Ionuț Fulea, Carmen Popovici-Dumbravă, Ion Drăgan sau Dumitru Stoicanescu, spectacolul va fi transmis live pe pagina de Facebook , ”Evenimente Primăria Timisoara”.
Conducerea muzicală îi revine profesorului Deian Galetin, iar coregrafia este semnată de către Toma Frențescu și Maria Dudău-Topciov. Artiștilor consacrați li se vor alătura într-un moment artistic și cei mai tineri soliști ai ansamblului.
Accesul se va face în limita celor 500 de locuri permise de legislația în vigoare, cu mască, pe baza invitațiilor care se vor distribui începând cu ziua de 23 iulie 2020 de către Casa de Cultură din Timișoara.
Credit foto: facebook.com/timisul