Primele informații despre Diskoteka Festival 2020

1-3 mai 2020, Stadionul ,,Dan Păltinișanu”

Cel mai mare festival dedicat muzicii anilor 80-90 revine la Timișoara, cu cea de-a doua ediție, pe Stadionul ,,Dan Păltinișanu”, în perioada 1-3 mai 2020. Printre numele anunțate în lineup-ul din această ediție se află DJ Bobo, No Mercy, Las Ketchup, Snap si Technotronic.

Organizatorii au dezvăluit cum s-au desfășurat o parte cu negocierile cu artiștii care urcă pe scena Diskoteka din 2020. Aflat în turneul Kaleidoluna, DJ Bobo, artistul care a vândut 14 milioane de înregistrări în întreaga lume și a lansat 11 albume de studio, a făcut o excepție să-și aducă show-ul complet din turneul său în cadrul unui festival. Perfecționist din fire, artistul elvețian s-a hotărât să vină în Timișoara doar după ce Marian Gold, solistul Alphaville, i-a povestit despre experiența lui incredibilă de la prima ediție Diskoteka Festival.

,,Indiferent de condițiile dure pe care unii artiști le-au avut în prima ediție, noi am asigurat tot ce am promis. În plus, show-ul de lumini și sunet a fost livrat la cele mai înalte standarde, ceea ce a fost apreciat și de artiștii care au pășit pe scenă. Recunoaștem, nu ne-am dat seama că vor comunica între ei și am aflat, cu surprindere, că Diskoteka Festival s-a transformat într-un ,,must-have” printre artiștii care au marcat atâtea generații. DJ Bobo a fost convins să aducă show-ul complet din Kaleidoluna la Diskoteka chiar de Marian Gold care i-a spus că ceea ce se întâmplă la Timișoara depăsește cu mult orice așteptare, de la public, atmosferă, condiții și tehnică”, povestesc organizatorii Diskoteka.

Un alt secret din cadrul negocierilor, dar și o noutate, este semnarea în limba română, dar și engleză a contractelor dintre artiști și organizatori. Această măsură vine ca o asigurare în plus a respectării standardelor pe care le are Diskoteka Festival. Prețul pentru show-urile artiștilor Diskoteka au fost achitate integral, în avans, pentru toate numele care apar pe afiș.

Ediția a doua aduce si o platformă de bilete proprii, dar și o promoție EarlyBird disponibilă până la sfârșitul lunii decembrie. Prețul abonamentelor pentru cele trei zile de festival începe, în perioada promoțională, de la 230 de lei. În plus, fiecare abonament este asigurat, iar banii pot fi returnați integral în cazul unui eveniment neprevăzut care împiedică prezența la festival.