Memoriile Cetății: După 30 de ani

15-16 noiembrie 2019, Bastion – Corner Space

Timișoara a fost scânteia care a aprins Revoluția de la Timișoara, acum 30 de ani. Timișoara a avut curajul de a se ridica și de a spune că este destul. A trecut o generație din 1989, iar România de astăzi arată acum altfel datorită acelor oameni care au spus „Jos comunismul!”.

Memoriile Cetății, proiectul Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii cu tema Revoluția din 1989, continuă cu o serie de evenimente dedicate filmului, teatrului, muzicii și poeziei: După 30 de ani.

Timp de 4 săptămâni, vom rememora acele vremuri și ne vom bucura împreună de libertatea de exprimare pe care o avem acum. În spațiul din colt de la Bastion (lângă Galeria Calpe, la Corner Space) vor fi organizate spectacole de teatru, concerte, expoziții, proiecții de film și lansări de carte.

Vineri, 15 noiembrie 2019, de la ora 19:00, va avea loc spectacolul Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi, adaptare după romanul Hertei Muller – scritoarea română de origine germană care a obținut în 2009 Premiul Nobel pentru Literatură. Piesa de teatru e un spectacol susținut de Simona Măicănescu, produs de Fundația Doina Levința și a fost jucată în premieră mondială la New York, în acest an. Seara se va încheia cu un concert Grimus (Bogdan Mezofi și Lehel Kiss).

Sâmbăta, 16 noiembrie 2019, va fi dedicată poeziei și poveștilor. Începând cu ora 20:00, Bogdan Șerban de la Radio Guerilla va vorbi publicului despre Revoluțiile în media. Seara, de la ora 21:00, pe muzica celor de la Paperjam va începe Spoken Word: poezie pe muzică cu Daniela Rațiu, Alexandra Bodnaru și Tudor Crețu.