Memoriile Cetății: 7 artiști pentru 7 picturi murale

Proiectul Memoriile Cetății se află la a III-a ediție, iar în acest an, Complexul Studențesc din Timișoara va deveni gazdă.

În perioada 26 octombrie – 15 noiembrie, vor avea loc o serie de intervenții care vor fi produse în spațiul public, în locuri de adunare a studenților și a comunității, pentru a facilita și încuraja interacțiunea oamenilor cu spațiul public în care trăiesc, fie temporar ori permanent.

Tema concursului lansat prin proiectul Memoriile Cetății este “Istoria, specificul și spiritul Timișoarei” și cuprinde orice formă de interpretare care se referă la principiile și elementele pe care orașul le are în componența sa și care conturează felul prin care este perceput.

Ideea programului Memoriile Cetății este crearea, în anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, a unui traseu de artă murală prin care localnicii și vizitatorii să redescopere spiritul Timișoarei, istoria și momentele importante din viața comunității.