Kunsthalle Bega anunță solo show-ul L’ANATOMIA DEL CAVALLO

În perioada 28 mai – 11 iulie 2021, Kunsthalle Bega anunță solo show-ul L’ANATOMIA DEL CAVALLO, de Dan Vezentan, care va avea deschiderea vineri, 28 mai 2021, de la ora 18:00.

Dan Vezentan explorează universul zootehnic-agricol și ecologia. Lucrările sale se inspiră din designul gospodăriilor și sistemelor de hrănire ale animalelor, investigând domesticirea, producția de alimente, economia circulară și surplusul.

A crescut în contextul unui mediu agricol din Maramureș, înconjurat de ferme, manuale tehnice agricole și cărți de anatomie animală.

Expoziția este un omagiu adus calului, un studiu anatomic al motorului economic, un loc de hidratare pentru animalele de tracțiune.