Iulius Town vă invită pe patinoarul Ice Dream

Patinoarul Ice Dream din incinta Iulius Town, în fața clădirii UBC 3, și-a deschis porțile.
Mișcările pe gheață pot fi exersate pe o suprafață generoasă de 1.200 mp, care poate găzdui până la 300 de persoane. Programul patinoarului îți permite să te bucuri de arena de gheață de dimineață până seara, aceasta fiind deschisă zilnic, în intervalul orar 09:30-22:00. Tariful de acces la patinoar este de 15 lei pentru copii și 20 de lei pentru adulți, pentru o oră și jumătate de distracție. Iubitorii de mișcare al căror echipament este incomplet pot închiria patinele de la Ice Dream, cu 10 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți.
Pentru cei care doresc să se iniţieze sau să se perfecţioneze în tainele patinajului, Ice Dream organizează cursuri cu un instructor, de luni până vineri, în intervalul orar 17:00-18:00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 9:30-10:30.