Festivalul de Operă și Operetă

Ajuns la cea de-a XV-a ediție,  festivalul  dobândește în acest an noi valențe artistice, prin conturarea etapei finale a acestuia în luna ocombrie, coincizând astfel cu deschiderea stagiunii artistice 2020-2021 a Operei Române din Timișoara. 

Astfel, din dorința de a facilita accesul în număr mare a iubitorilor de operă și operetă la acest act artistic, Primăria Timișoara organizează în perioada 2-4 octombrie 2020, în Parcul Rozelor din Timișoara 3 spectacole, protagoniști fiind artiștii Operei timișorene.

Stagiunea 2020-2021 va fi deschisă vineri, 2 octombrie cu o ”Seară de Operă”, sub bagheta maestrului Mihnea Ignat. Sâmbătă, 3 octombrie, Opera Română din Timișoara ne propune ”La Traviata”, conducerea muzicală fiind asigurată de maestrul David Crescenzi. Duminică, acest regal muzical în aer liber se va încheia cu ”Seară de Operetă”, dirijată de maestrul Peter Oschanitzky. Toate cele 3 spectacole vor începe de la ora 19:30. În distribuție remarcăm prezența unor artiști mult îndrăgiți: Narcisa Brumar, Lăcrămioara Cristescu, Alfredo Pascu, Diana Țugui, Dan Pataca, Marius Zaharia, Octavian Vlaicu, Marius Goșa, Cristina Vlaicu și mulți alții.

Accesul în cele 3 zile este gratuit, în limita celor 500 de locuri disponibile în fiecare zi de eveniment și se realizează prin înscriere în evenimentul dedicat, disponibil pe pagina de facebook Evenimente Primăria Timișoara.