Expoziție foto-documentară „75 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial”

Muzeul Național al Banatului marchează cei 75 de ani de la finalul celei mai mari conflagrații mondiale – al II-lea Război Mondial – printr-un eveniment de excepție care va avea loc în perioada 2 septembrie – 5 octombrie 2020, la Bastionul Maria Theresia.
„75 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial” este o expoziție foto-documentară cu cele mai reprezentative imagini din acea perioadă. Acestora li se adaugă și arme din acea vreme, din colecția de istorie a MNaB.
Printre armele prezentate se numără și un pistol semiautomat „Walther” P38, un pistol-mitralieră PPȘ-41 și un pistol-mitralieră „Schmeisser” MP40.
Expoziția poate fi vizitată zilnic, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 în spațiul mansardei B2 de la Bastionul Theresia.