Cum a fost la Exit, primul mare festival internațional organizat după criza Covid-19

Foto credit: EXIT Photo Team
În weekend-ul 8-11 iulie 2021, echipa TimișoaraAzi.ro a fost prezentă la Novi Sad, unde s-a desfășurat primul mare eveniment muzical din această parte de Europa, după criza sanitară care a paralizat întreaga lume muzicală, de mai bine de un an. În cele ce urmează vom descrie succint experiența noastră la Exit Festival, ca echipă de presă acreditată, dar mai ales ca spectatori și fani ai fenomenului.
Headlinerii din acest an au fost DJ Snake, Amelie Lens, David Guetta, Paul Van Dyk, Robin Schulz, Solomun, Charlotte De Witte, Roni Size, Maceo Plex, Sabaton și mulți alții. Surpriza din a treia seară a fost apariția artistei de la MTS Dance Arena, Nina Kraviz. Deși inițial anunțase că nu va fi prezentă la eveniment din cauza unor probleme de sănătate, artista a urcat pe scenă și și-a încântat fanii câteva ore bune, până în zori.
Festivalul a debutat oficial pe 8 iulie, însă organizatorii au recomandat ca brățările de acces să fie ridicate începând din 5 iulie, pentru a evita aglomerația.
Având în vedere contextul Covid-19, bineînțeles că accesul la festival a fost permis pe baza unui certificat de vaccinare, a prezentării unui test PCR negativ sau a dovezii că persoana a avut boala în ultimele 6 luni.

Evenimentul propriu-zis este găzduit într-un loc pitoresc, pe malurile Dunării, chiar în incinta Fortăreții Petrovaradin. În imediata vecinătate, picioarele unui pod rămase înfipte în albia Dunării ne oferă o lecție de istorie cu trimitere la o perioadă istorică de dată recentă. Este vorba de bombardamentele aeriene ale NATO din 1999, care, printre altele, au distrus Podul Petrovaradin, un simbol al orașului Novi Sad.
Dar să privim spre viitor și să nu uităm că Novi Sad va fi capitală culturală europeană în 2022. Cu un an înaintea Timișoarei, așadar, motiv pentru noi să privim cu un ochi critic evenimentul. Și inevitabil, să încercăm o comparație cu ce oferă Timișoara, din acest punct de vedere. Din păcate pentru noi, ”scorul” este net în favoarea capitalei Voivodinei, dintr-un motiv pe cât de simplu pe atât de trist: Timișoara pur și simplu nu are un eveniment de o asemenea anvergură!
Revenind la Exit 2021, cea de-a 20-a ediție a avut nu mai puțin de 14 scene și un program extrem de dens. Main Stage-ul a avut o capacitate de peste 35.000 de persoane, MTS Dance Arena a fost scena principală de techno, No Sleep Novi Sad a propus o locație inedită la care se ajungea printr-un tunel iluminat cu LED-uri.
Celelalte locuri în care tot timpul se întâmpla ceva s-au numit Silent Disco, Gaia Trance, Reggae Stage, Urban Bug, Visa Fusion, Explosive Pub, Aqua Viva LATINO, Gang Beats, X-Bass, AS FM Stage și Pachamama World Chill-Inn.

Foto credit: EXIT Photo Team
Ca la orice festival de gen, în incintă au fost amenajate zone de suveniruri, food court și baruri. Plata s-a făcut exclusiv cu cardul care se achiziționa din zona Visa Fast Line, plătind cash (dinari) sau cu cardul (Visa).
Toate informațiile utile și actualizările de ultimă oră s-au regăsit pe aplicația mobilă EXIT 2.0 (iOS sau Android). Ne-a fost mereu de mare folos, pentru a consulta lista artiștilor si performance-urile pe ore, harta festivalului, dar și pentru a comunica prin chat-ul live cu oameni din nenumărate părți ale lumii, veniți și ei, la fel ca noi, la acest festival.

În timp ce nopțile erau dedicate muzicii și distracției, zielele erau pentru reîncărcarea bateriilor și relaxare. Am avut ocazia să cunoaștem mai bine orașul, mai ales în zona sa centrală. Stilul arhitectural și atmosfera sunt familiare pentru cei din vestul României, pentru că spiritul zonei este foarte apropiat de cel din Banatul românesc.
Zona centrală are multe străzi pietonale, înțesate cu localuri și terase. Prețurile sunt relativ normale, oricum departe de stilul speculativ cu care a trebuit să ne obișnuim la noi, în astfel de situații. Localnicii sunt amabili, gazde primitoare, gata să te ajute la nevoie și, din ce ne-am putut da seama, sunt destui vorbitori de engleză la un nivel acceptabil.

Din Timișoara se ajunge cel mai ușor la Novi Sad prin punctul de frontieră Jimbolia. Distanța este de aproximativ 150 km. Nefiind autostradă, călătoria cu mașina ia mai bine de două ore.
Orașul are multe puncte de atracție cochete, de la cafenele, restaurante și muzee, până la parcuri sau ștranduri. La 20 km de Novi Sad se află Petroland, cel mai mare aquapark din Serbia.
Ca o concluzie, Exit 2021 a fost pentru noi prima reîntâlnire cu marile festivaluri, după pandemie. Un eveniment pe care l-am savurat din plin, alături de alte câteva zeci de mii de tineri veniți de peste tot. Un bun prilej de a vizita unul dintre cele mai frumoase orașe ”din vecini”. Și nu în ultimul rând, un exemplu pentru Timișoara că, dacă se vrea, se poate!