Copilul lui Noe, cu Maia Morgenstern și Marius Manole

Fundația Artmedia aduce pe scena Operei Naționale spectacolul ,,Copilul lui Noe”, în data de 28 august 2020, la ora 19:30.

Regizoarea Chris Simion-Mercurian ne propune din nou o poveste emoţionantă, o ţesătură cu tuşe fine ce sondează universul unui copil evreu forţat să se ascundă de invazia nazistă.

Dar dincolo de adevărul istoric şi de traumele provocate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, spectacolul vine să ne propună o temă cu mult mai profundă: ascunderea şi în același timp păstrarea unei identităţi etnice şi religioase în condiţii vitrege, asumarea şi transmiterea unor valori dincolo de orice temperatură socio-istorică.

Fiecare dintre noi poate tezauriza şi, mai ales, transmite şi împărtăşi acea “colecţie” imaterială a bogăţiei spiritului. Şi fiecare dintre noi poartă cu sine o “arcă”, asemeni lui Noe. Mai presus de orice religie sau etnie, există un îndemn care vorbeşte despre solidaritate şi solidarizare, despre asumarea unei reponsabilităţi pe care o avem în orice ceas pentru semenii noştri.

Din distribuție fac parte Marius Manole, Vlad Logigan, Alexandru Sinca, Carla Maria Teaha, Marian Râlea și Maia Morgenstern.