Ce pregătește Teatrul Merlin de Ziua Copilului

Luna iunie vine cu multe spectacole și surprize pentru cei mici la Teatrului „Merlin”. Ca în fiecare an, de 1 iunie, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” le aduce copiilor spectacole și activități atât la teatru cât și în aer liber.

Micuții vor avea parte de surprizele lunii chiar de ziua lor, în Parcul Copiilor, la Amfiteatru, unde îi așteptă spectacolul Marianei Ivașcu, Ursul păcălit de vulpe care se va juca de la ora 10:00.
De la ora 12:00, de data aceasta pe scena Teatrului „Merlin”, Mary P. îi invită pe copii să o cunoască prin intermediul spectacolului Cine este Mary P?.

De asemenea, în aceeași zi va avea loc la teatru un atelier de creație care va începe la ora 11:00.

De la ora 19:00, pentru copiii din localitatea Sânmihaiu Român, Rokoko și Rikiki își vor spune amuzantele povești în versuri, inspirate după fabule. Tot de la ora 19:00 va fi jucată piesa Ursul păcălit de vulpe, de data aceasta în localitatea Dumbrăvița.